Trimis la echipa a doua de patronul Ionuț Negoiță după ce a refuzat prelungirea contractului cu Dinamo, atacantul Harlem Gnohere spune că s-a simțit tratat nedrept și nu mai ia în calcul rămânerea la clubul antrenat de Ioan Andone.
„Pentru mine e clar, s-a terminat!„, spune Gnohere, care nu are de gând să semneze prelungirea înțelegerii și anunță că va respecta decizia clubului. Gnohere vizează în acest moment un transfer în străinătate, fiind convins că are nevoie de un „restart” după toată tevatura creată în jurul său în această vară: „În acest moment, aș vrea să plec din România, pentru tot ce s-a întâmplat în jurul meu din punct de vedere mediatic”.
Gnohere spune că și-a arătat disponibilitatea de a prelungi contractul cu Dinamo și chiar și-a redus pretențiile financiare, însă Ionuț Negoiță i-a oferit un contract mai mic, iar propunerea l-a făcut să înțeleagă că nu mai e dorit la Dinamo.
„M-a trimis la echipa a doua, după ce mi-a spus: ‘Văd că nu te-ai gândit la propunerea noastră’. După ce tot ce s-a întâmplat în jurul meu săptămâna trecută, aveam nevoie de mai mult timp pentru a da un răspuns, dar președintele nu a fost de acord și m-a trimis la echipa a doua. Cred că e o lipsă de respect. Nu voi semna prelungirea și voi rămâne la echipa a doua atât cât va trebui.
Am avut o discuție când am revenit din vacanță, când am întrebat dacă voi fi trimis la echipa a doua, iar domnul Ionuț Negoiță a spus că nu. Se pare că nu s-a ținut de cuvânt. Eu mi-am redus pretențiile, dar domnul Negoiță nu a fost de acord, mi-a propus altceva. Pentru mine s-a terminat, mai ales că m-a trimis la echipa a doua. E clar că nu mai au nevoie de mine. Când ai nevoie de cineva, accepți prima ofertă. Dacă au refuzat și după ce mi-am redus pretențiile și m-au trimis și la echipa a doua, e clar. Nu mă mai vor, au așteptat să vină un atacant ca să mă trimită la echipa a doua„, a declarat Gnohere la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER